Da, se pare ca ora 24 ma gaseste pe internet, multi ar spune poate „obsedata” pe o parte le-as da dreptate iar pe de alta as zice ca azi s-a intamplat sa creez cam pana sa se faca minunata ora dar nu voi dezbate si nu ma voi mai justifica in niciun fel, subiectul este cu totul altul.
Dupa cum o spune si titlul „Holloween-ul mioritic”, astazi sarbatorim Sfantul Apostol Andrei – care a crestinat poporul nostru aflat in formare, se spune si cred ca multi am auzit-o macar o data ca acest popor a fost unul crestin inca de la inceputuri. Cu ocazia aceasta vreau in acelasi timp sa urez celor care poarta acest nume ~ Andrei – Andreea ~ sa fiti fericiti, mult iubiti si in special sanatosi, pentru ca avand sanatate normal ca vom putea alerga si dupa fericire, iubire sau bani, in fine, dupa lucrurile care pe noi ne intregesc.
Revenind acum la partea laica a sarbatorii, Sfantul Andrei aduce cu sine un soi de Halloween romanesc. Promovam neobositi Halloween-ul din America, ba mai mult il si sarbatorim asa cum facem si cu Valentine’s Day….fara a vrea sa fiu neaparat rautacioasa sau poate vreau, poate avand un strop de mandrie de roman, ceva mai pregnanta fata de a altora ma simt jignita si simt ca tara aceasta as mica cum e ea, cu bune cu rele, merita multumire si respect din partea noastra, merita sa i se pastreze folclorul, sarbatorile si riturile fie religioase, fie laice.
Spunem prea ades cat de mult o uram, ca nu-i nimic de capul ei, vesnic nemultumiti si totusi nu cred ca multi s-au intrebat „Cum ne mai suporta acest pamant, aceasta tara”, noi cerem dar nu si dam, ne plangem dar ramanem la fel de neschimbatori. De ce s-or mai fi chinuit oare atatia s-o apere si atatia s-o cucereasca daca ea nu valora nimic… nici pana acum nu am realizat ca-i un pamant nepretuit, e locul in care ne nastem, locul in care facem primii pasii si spunem primele cuvinte, locul in care am plans, am zambit, ne-am infuriat, ne-am facut prieteni sau dusmani, locul care ne-a oferit peisaje de neuitat, locul in care am trait si traim cu o multitudine de culori si in care incercam toate sentimentele inalte.
Poate ca sunt o visatoare, poate ca sunt absurda dar… iubesc aceasta tara pentru tot ceea ce este, pentru toate povestile pe care le-am trait si pe care le-am clasat in propria mea carte de amintiri, iubesc aceasta tara pentru ca departe de vesnicele necazuri – mai intotdeauna legate de partile materiale – mi-a daruit atata frumusete, atatea roade, iubesc aceasta tara pentru ca m-a suportat si ma suporta, pentru ca incotro te intorci descoperi o provocare, pentru ca orice faci tot vei fi pus la incercare, pentru bogatia spirituala, pentru farmecul si misticismul ei.
Prea des acum o renegam, prea des acum ne luptam unii cu altii, obositi, frustrati, invidiosi, nervosi mereu gasim acelasi vinovat ” tara noastra de rahat ” si poate nu ne-am intrebat „dar eu, ce am facut, ce fac pentru tine” afara sa ma plang de cata nemultumire imi provoaca acest pamant…insa eu cel indreptatit sa ma plang: cersesc desi nu am nevoie, ador cainii comunitari dar trec nepasator pe langa ei, vreau curatenie dar arunc pe jos scuzandu-ma: ” De ce exista maturatori”, ma plang de un guvern pe care tot eu l-am ales, ma plang de coruptie dar o sustin, ma plang de viitor dar eu nu fac nimic ci doar astept, ma plang de toti si de toate dar raman tot surd si orb la ce-i in jur.
In drumul nostru catre averi si bunuri materiale, dam din coate, ne jucam in picioare, ne uram, ne macinam si uitam sa mai fim si oameni, uitam sa mai privim si in jur si sa vedem bogatia, acea bogatie nescrisa, nespusa, acea fericire aflata in lucrurile marunte: mireasma florilor, trilul pasarelelor, cerul albastru, soarele zambitor tuturor.
Dar cata nemultumire se existe fata de tara, exista acel binecunoscut proverb „Omul sfinteste locul” si acea zicala ca „Viata e usoara, doar noi o complicam”, reale si foarte potrivite plaiului mioritic sau mai bine zis omului mioritic.
Mai multa speranta, mai multe zambete, mai multe ganduri frumoase, mai multe lucruri constructive, mai mult optimism, putina mandrie…orice schimbare pe care vrem s-o facem trebuie inceputa intai cu noi, ideala plangere cum ca tara e de vina e josnica, e trista.
Stand sa ne gandim: francezul, grecul, italianul, americanul, japonezul va tine nasul cat mai sus, mandru de cine este si de unde este, chiar daca are o mandrie colosala deseori nejustificata, de ce sa nu luam si noi aminte, de ce sa ii lasam pe altii sa nu ne respecte la noi in tara, de ce sa plecam capul in fata lor , de ce sa ne ponegrim si limba si tara, de ce sa imprumutam sarbatori cand putem sa le salvam pe ale noastre, de ce sa luam tot ce-i mai prost de la altii cand putem lua ce-i mai bun, de ce sa nu fim selectivi, de ce sa nu fim si mandrii din cand in cand, de ce sa nu dovedim ca putem, ca suntem frumosi, ca suntem inteligenti si muncitori, creativi, fermecatori….avem atatea motive sa tinem si noi nasul cat mai sus, avem atatea motive sa spunem sus si tare „sunt roman” si daca inca ne indoim de bogatiile noastre atunci sa privim fascinatia unui strain venit la noi in tara.
Revenind la Halloween, azi e pentru mine adevaratul Halloween, al nostru, fie ca-l sarbatoresc sau nu, il simt, e al meu, al nostru…impletit cu credinta, voie buna, cu superstitii si magie, cu miros de mujdei pe la ferestre, cu povesti despre vampiri, cu grau la incoltit, cu traditii si obiceiuri nastrusnice.