Oda Romaniei, Halloween-ul mioritic

        

         Da, se pare ca ora 24 ma gaseste pe internet, multi ar spune poate „obsedata” pe o parte le-as da dreptate iar pe de alta as zice ca azi s-a intamplat sa creez cam pana sa se faca minunata ora dar nu voi dezbate si nu ma voi mai justifica in niciun fel, subiectul este cu totul altul.

         Dupa cum o spune si titlul „Holloween-ul mioritic”, astazi sarbatorim Sfantul Apostol Andrei – care a crestinat poporul nostru aflat in formare, se spune si cred ca multi am auzit-o macar o data ca acest popor a fost unul crestin inca de la inceputuri. Cu ocazia aceasta vreau in acelasi timp sa urez celor care poarta acest nume ~ Andrei – Andreea ~ sa fiti fericiti, mult iubiti si in special sanatosi, pentru ca avand sanatate normal ca vom putea alerga si dupa fericire, iubire sau bani, in fine, dupa lucrurile care pe noi ne intregesc.

         Revenind acum la partea laica a sarbatorii, Sfantul Andrei aduce cu sine un soi de Halloween romanesc. Promovam neobositi Halloween-ul din America, ba mai mult il si sarbatorim asa cum facem si cu Valentine’s Day….fara a vrea sa fiu neaparat rautacioasa sau poate vreau, poate avand un strop de mandrie de roman, ceva mai pregnanta fata de a altora ma simt jignita si simt ca tara aceasta as mica cum e ea, cu bune cu rele, merita multumire si respect din partea noastra, merita sa i se pastreze folclorul, sarbatorile si riturile fie religioase, fie laice.

          Spunem prea ades cat de mult o uram, ca nu-i nimic de capul ei, vesnic nemultumiti  si totusi nu cred ca multi s-au intrebat „Cum ne mai suporta acest pamant, aceasta tara”, noi cerem dar nu si dam, ne plangem dar ramanem la fel de neschimbatori. De ce s-or mai fi chinuit oare atatia s-o apere si atatia s-o cucereasca daca ea nu valora nimic… nici pana acum nu am realizat ca-i un pamant nepretuit, e locul in care ne nastem, locul in care facem primii pasii si spunem primele cuvinte, locul in care am plans, am zambit, ne-am infuriat, ne-am facut prieteni sau dusmani, locul care ne-a oferit peisaje de neuitat, locul in care am trait si traim cu o multitudine de culori si in care incercam toate sentimentele inalte.

          Poate ca sunt o visatoare, poate ca sunt absurda dar… iubesc  aceasta tara pentru tot ceea ce este, pentru toate povestile pe care le-am trait si pe care le-am clasat in propria mea carte de amintiri, iubesc aceasta tara  pentru ca departe de vesnicele necazuri – mai intotdeauna legate de partile materiale – mi-a daruit atata frumusete, atatea roade, iubesc aceasta tara pentru ca m-a suportat si ma suporta, pentru ca incotro te intorci descoperi o provocare, pentru ca orice faci tot vei fi pus la incercare, pentru bogatia spirituala, pentru farmecul si misticismul ei.

          Prea des acum o renegam, prea des acum ne luptam unii cu altii, obositi, frustrati, invidiosi, nervosi mereu gasim acelasi vinovat  ” tara noastra de rahat ” si poate nu ne-am intrebat „dar eu, ce am facut, ce fac pentru tine” afara sa ma plang de cata nemultumire imi provoaca acest pamant…insa eu cel indreptatit sa ma plang: cersesc desi nu am nevoie, ador cainii comunitari dar trec nepasator pe langa ei, vreau curatenie dar arunc pe jos scuzandu-ma: ” De ce exista maturatori”, ma plang de un guvern pe care tot eu l-am ales, ma plang de coruptie dar o sustin,  ma plang de viitor dar eu nu fac nimic ci doar astept, ma plang de toti si de toate dar raman tot surd si orb la ce-i in jur.

       In drumul nostru catre averi si bunuri materiale, dam din coate, ne jucam in picioare, ne uram, ne macinam si uitam sa mai fim si oameni, uitam sa mai privim si in jur si sa vedem bogatia, acea bogatie nescrisa, nespusa, acea fericire aflata in lucrurile marunte:  mireasma florilor, trilul pasarelelor, cerul albastru, soarele zambitor tuturor.

       Dar cata nemultumire se existe fata de tara, exista acel binecunoscut proverb „Omul sfinteste locul” si acea zicala ca „Viata e usoara, doar noi o complicam”, reale si foarte potrivite plaiului mioritic sau mai bine zis omului mioritic.

       Mai multa speranta, mai multe zambete, mai multe ganduri frumoase, mai multe lucruri constructive, mai mult optimism, putina mandrie…orice schimbare pe care vrem s-o facem trebuie inceputa intai cu noi, ideala plangere cum ca tara e de vina  e josnica, e trista.

       Stand sa ne gandim: francezul, grecul, italianul, americanul, japonezul va tine nasul cat mai sus, mandru de cine este si de unde este, chiar daca are o mandrie colosala deseori nejustificata, de ce sa nu luam si noi aminte, de ce sa ii lasam pe altii sa nu ne respecte la noi in tara, de ce sa plecam capul in fata lor , de ce sa ne ponegrim si limba si tara, de ce sa imprumutam sarbatori cand putem sa le salvam pe ale noastre, de ce sa luam tot ce-i mai prost de la altii cand putem lua ce-i mai bun, de ce sa nu fim selectivi, de ce sa nu fim si mandrii din cand in cand, de ce sa nu dovedim ca putem, ca suntem frumosi, ca suntem inteligenti si muncitori, creativi, fermecatori….avem atatea motive sa tinem si noi nasul cat mai sus, avem atatea motive sa spunem sus si tare „sunt roman” si daca inca ne indoim de bogatiile noastre atunci sa privim fascinatia unui strain venit la noi in tara.

        Revenind la Halloween, azi e pentru mine adevaratul Halloween, al nostru, fie ca-l sarbatoresc sau nu, il simt, e al meu, al nostru…impletit cu credinta, voie buna, cu superstitii si magie, cu miros de mujdei pe la ferestre, cu povesti despre vampiri, cu grau la incoltit, cu traditii si obiceiuri nastrusnice.

The Future is Orange – part II

     Abia acum remarc mica mea obsesie pentru portocaliu si galben, asta pentru ca poate pana acum, vorbind de culori, nu am realizat cat de des m-am invartit in jurul lor.

*Indisponibila*

Pret: 8 lei

Pret: 8 lei Indisponibila

*Indisponibila*

*Indisponibila*

The future is Orange

Poza facuta cu aparatul meu foto de G.Onica, o "mica" specialista in fotografie , se vede ca are viziunea unui veritabil fotograf

[Ro]

        Nu stiu altii cum sunt dar am dobandit o mica pasiune pentru culorile portocaliu si galben, este ceva la culorile acestea care imi inspira soare, viata, veselie.

        Oare cati dintre noi au vazut un rasarit sau apus de soare, unde locuiesc acum din pacate au rasarit pe ici, pe colo niste case mai inalte si am ajuns sa am un mare „off” ca ma priveaza de aceste picturi superbe in culori intense.  Revenind la rasarit tin minte si acum, si-mi pare ca un vis, poate primul rasarit pe care l-am vazut in intregime, in intreaga sa splendoare…un cer plin de culori si in mijlocul sau o bila mare, de un portocaliu intens, o flacara rotunda ce aducea cu primele sale raze trezirea tuturor vietatilor si plantelor, cerul, si el la unison cu soarele, vopsit in diferite nuante si culori. Un rasarit de soare, ori de cate ori l-as privi in fata mi s-ar parea un lucru intens, plin de maiestrie, o pictura magica. Natura amortita dupa somn, scuturandu-se de roua diminetii si dezmeticindu-se voioasa sub caldura soarelui, parca zambind si zicand „Buna dimineata Soare”…desi eram copil si poate cineva s-ar simti indreptatit sa zica: „Ce poate gandi un copil despre soare” si acum frumusetea aceea imi pare vis. Ce-i mai important aici este ca doar la un rasarit sau la un apus de soare poti privi soarele in fata, doar atunci poti sa-i vezi splendoarea fara sa strangi din ochi.

        Nu voi indrazni sa trec portocaliul sau galbenul la culori preferate tocmai acum, pentru ca eu nu sunt genul acela, sa nu vad frumosul si sa nu descopar placerea si in altele, dar pot doar spune ca ma incanta, ca imi solicita fara sa vreau buna dispozitie, ca sunt ca o terapie.

         Si continuand patima portocalie- galben iata si cateva lucrari in care portocaliul face front comun cu alte culori si nuante:

Pret: 14 lei

* Indisponibili*

* Indisponibil *

* Indisponibila *

*  Indisponibila *

La final de toamna

        Vine iarna bine-mi pare, cu zapezi, cu zurgalai, cu mosii de nea si braduti impodobiti, cu  colinde si covrigi. Da iarna e o minunata savoara, nu voi intelege niciodata cum pot unii sa aleaga in acelasi timp si braduti si soare, la mine bradutii merg doar cu ninsoare.

        Dar cum am inceput eu sa vorbesc despre iarna, cand mai sunt cateva zile de toamna si daca mai luam in calcul si solstitiul sunt putin mai multe.

        Nu-i asa ca toamna nu prea s-a numarat prea des in ideea multora de anotimp preferat! Foarte pacat! Acum nu voi minti zicand ca-i anotimpul meu preferat, din contra nu am niciunul, iau din toate frumusetea lor specifica dar tin sa recunosc ca mi-e draga toamna cu culorile ei caramizii si galbene, cu ploile sale mohorate, cu roadele sale bogate, cu apusurile sale colorate, cu frunzele picate ca niste covorase, cu soarele sfios si zile mai racoroase. Toamna e ea insasi un peisaj, asemeni celorlalte.

       Toamna e melancolie, e o uitare in trecut la tot ce am facut bun sau rau si o privire spre viitor, la planurile ce ne umplu gandurile

        Toamna prezinta acelasi neobosit si vesnic peisaj de natura moarta, peste care se va asterne paturica de zapada, iarna si va renaste din nou la primavara si va fi in plina veselie in vara. Tarile cu 4 anotimpuri sunt cred ca binecuvantate – 4 peisaje maiestre ce se succed an de an.

  

Mov o culoare cu noroc

     Cu siguranta ultimii 2-3 ani au fost anii culorilor, lumea a decis probabil ca viata si tot ce-i inconjoara nu sunt numai culorile clasice – sobre, pana si partea masculina a adoptat noul curent, ba chiar au indraznit si mai mult  – sa se „infloreze” mai ceva ca noi, cum am putea sa uitam pantalonii de plaja din vara, parca ma si apuca invidia cand ii vedeam asa de inflorati.

     Cei care ma cunosc, stiu ca sunt o impatimita a Asiei, stiu in acelasi timp ca de acolo imi vine multa inspiratie (florile kanzashi, fruoshiki, ikebana, origami, sado – lucruri despre care voi vorbi si pe care le voi dezbate in postarile viitoare cu putin ajutor de ici de colo). Ati putea fi surprinsi/e sa aflati ca in Coreea brose cu floricele poarta si barbatii, indraznind sa le ataseze in special costumelor, insa pe la ei asta nu inseamna cam nimic, dar pe la noi transmit, de regula, un soc cultural si o vesnica gandire ca acesti barbati sunt mai degraba domnite decat barbati, eu cred ca este mai mult o chestie de ingrijire. Dar hai sa nu mai discutam despre ei, ca inca nu au ajuns sa poarte pantofi cu toc, bentite si rochite si sa faca toate „minunile”  pe care le facem noi zilnic ca cineva sa ne zambeasca admirativ.

      Ca tot vorbeam putin mai devreme de „zambete admirative”, ar trebui sa facem tot ceea ce facem mai mult pentru noi, pentru ca atunci cand ne iubim pe noi si respiram incredere se simte si bineinteles atrage si simpatii. Mie mi-e clar, ne chinuim un pic prea mult, „Sunt cine sunt”, cei care ma plac, ma plac oricum, cei care nu ma plac vor incerca sa ma schimbe, sa imi taie aripile. Nu trebuie sa stam inchise in noi si sa ne transformam pana si exteriorul in nuante inchise, mai avem nevoie si de pete de culoare.

     „Joi e izua mov” – mi-a spus cineva recent,  nu inteleg nici acum prea bine motivul un lucru e drept, a devenit putin superstitie si uite asa joia mereu ma gandesc sa am un mic detaliu mov la mine sau pe mine.

      Cateva mici propuneri veti vedea mai jos:

* Indisponibili*

Pret: 7 lei

* Indisponibila *

A 20 – a Provocare Scrapper in Romania

 Provocarea Mov si Lila:

http://www.scrapper-in-romania.blogspot.com/

Stiu, nu am talentul si maiestria unora si cu siguranta nici experienta unora, tot ce vreau sa spun este ca vreau sa cresc, sa imi depasesc barierele, sa invat, sa creez.

Critici bune si rele, comentarii le primesc pe toate, le vad ca pe niste lectii constructive si incerc sa rectific atat cat se poate.

Poate cer mult sau poate nu cer prea mult dar vreau sa adun pareri, impresii si mai ales sfaturi.

Pret: 14 lei

– cu mentiunea ca penele sunt doar in fundal, imi plac lucrurile mai simple.